Rezervari si programari
Terapia Shockwave

Terapia cu unde de şoc, o metodă rapidă de a scăpa de dureri în cel mai scurt timp

Postat de FORTIUS la 14 Septembrie 2017 (Terapia Shockwave)
Terapia cu unde de şoc, o metodă rapidă de a scăpa de dureri în cel mai scurt timp

Utilizată pentru prima dată în anul 1980 în domeniul urologiei, terapia cu unde de şoc, denumită medical "Shockwave", este o procedură revoluţionară pentru lumea medicală. Tehnologia se bazează pe folosirea undelor acustice, pentru ameliorarea şi tratarea durerilor cronice musculoscheletal.
Aplicarea undelor de şoc generează energii intense într-o perioadă scurtă de timp (aproximativ 10 milisecunde), acestea străbătând ţesuturile cu o viteză foarte mare, superioară vitezei sunetului. Astfel, energia de înaltă frecvenţă este transferată către zona dureroasă, facilitând procesul de regenerare, reconstrucţie şi vindecare a ţesuturilor noi şi a tendoanelor.

Cum funcţionează terapia Shockwave?
Din punct de vedere tehnic, undele acustice produc o presiune mecanică asupra ţesuturilor afectate, conducând la îmbunătăţirea permeabilităţii celulare. Ca efect, microcirculaţia şi metabolismul celular cunosc transformări marcante, aspect care grăbeşte vindecarea şi dizolvarea eventualelor depuneri de calcar, dacă procedura este utilizată în acest scop.
Shockwave va acţiona, din plin, asupra durerii acute sau cronice, prin hiperstimulare anestezică asupra nervilor, scăzând temporar activitatea acestora, efect resimţit la prima şedinţă. Cu prilejul următoarelor şedinţe, medicul specialist va continua stimularea nervoasă până în momentul obţinerii unei recalibrări a percepţiei senzaţiei de durere.

Când putem apela la terapia Shockwave şi care sunt efectele acesteia?
Shockwave este recomandată de către specialişti pentru a trata şi a îndepărta durerile articulare sau reumatismale, fiind benefică atât pacienţilor obişnuiţi, cât şi sportivilor de performanţă.
Durerile de şold, genunchi, uman, cot sau pumn pot fi luate "cu mâna" după maxim 3 şedinţe de 10-15 minute. Medicii specialişti recomandă, însă, o pauză de 5-10 zile între aceste şedinţe.

Mai mult, undele de şoc au un rol benefic, cu efect analgezic, şi în cazul unor afecţiuni cronice, precum:

Terapia cu unde de şoc ameliorează şi elimină durerea, accelerează procesul de vindecare, îmbunătăţeşte circulaţia locală şi metabolismul tisular, creşte producţia de colagen. De asemenea, favorizează decontracturarea musculaturii şi dizolvarea fibroblastilor calcifiaţi, prin scăderea interacţiunilor de natură patologică intre proteinele principale întâlnite la nivelul sistemului muscular.

De asemenea, în urma şedinţelor, pacientul îşi va recăpăta mobilitatea articulaţiilor.
Cercetările din domeniu demonstrează o rată de succes de 77-81% în cazul aplicării terapiei Shockwave în locurile dureroase.
Printre avantajele sale se numără, evident, durată scurtă a procedurii, rezultatele certificate medical şi faptul că procedura nu necesită administrarea unei medicaţii speciale sau intervenţie chirurgicală. Nu în ultimul rând, Shockwave este o terapie cu acţiune non-invazivă, însă nu este recomandată în caz de diabet, sarcină, de prezenţă a unor formaţiuni tumorale în zona tratată sau de administrare concomitentă de anticoagulante.

Centrul medical Fortius pune la dispoziţia pacienţilor săi personal medical calificat şi aparatură modernă necesară efectuării şedinţelor, în vederea reducerii procesului inflamator.